SCOALA INTERETNICA: ROLUL FAMILIILOR

Problema pedagogica a educatiei interculturale se afla, inainte de toate, in necesitatea de a evita comportamentul unei simple asimilari. In mod contrar, comportamentul intercultural incearca sa promoveze interactiunea si pluralismul, dezvoltand bilingvismul, biculturalismul si favorizand dezvoltarea tuturor copiilor unei culturi, in diferente bazate pe schimb, pe dialog, pe cunoasterea si intelegerea diferitelor culturi pentru a ajunge la o imbogatire reciproca.
Este important faptul sa sunt puse in actiune activitatile de acceptare, in ceea ce priveste familiile imigrante, pentru a le face sa se simta in largul lor si pentru a permite instaurarea unui raport de incredere in raport cu institutul scolar.
Exista cel putin doua motive valabile pentru care familia nu trebuie lasata pe planul doi. Inainte de toate, trebuie luat in calcul faptul ca atat scoala cat si familia au acelasi obiectiv si anume bunastarea copilului/ persoanei. In acest sens, ambele nu pot sa nu se implice intr-o activitate de colaborare si confruntare.
Scolilor le este solicitat sa organizeze activitati pentru a implica parintii elevilor care, la randul lor, trebuie sa fie prezenti in viata scolara a copiilor lor, urmarindu-i la invatatura, aratandu-se interesati si dornici sa participe.
In cazul unor familii straine, este adecvat ca invatarea limbii italiene, sa continue si acasa, prin conversatii, lucruri care ar putea aduce bucurie, printre altele, chiar si parintilor si rudelor.
In al doilea rand, scoala, pe langa faptul ca este loc unde se invata, poate fi si un puternic mijloc pentru a permite comunicare si intalnirile dincolo de programul clasei. Prin organizarea unor initiative precum “seri la bucatarie” sau petreceri cu ocazia aniversarilor, de fapt, se va favoriza schimbul intercultural in vederea distractiei si convietuirii.
...SI PROBLEMA METODEI – Activitatile cu copii trebuie sa fie realizate prin intermediul jocului, muzicii, culorilor, teatrului, etc, acest lucru permite atingerea acestor obiective, facandu-i sa se distreze si, in acelasi timp, distrandu-se.
Un exemplu de punere in practica a acestei metode ar putea fi urmatorul joc: “Daca astazi as deschide usa si m-as afla la...”
Jocul consta in a-si imagina ca este in alt loc din lume si povestesti o zi a unui contemporan care locuieste in acea tara indepartata, de la trezirea de dimineata, la scoala, la masa, la momentul in care se joaca, etc.
Acest joc pune accentul pe aspectele vietii cotidiene si lucreaza asupra acesteia. Este o buna metoda, deoarece nu este pus accentul doar pe locul de und provine ci, mai ales, pe obisnuintele si comportamentul din fiecare zi. In acest fel este evidentiat faptul ca, desi provin din culturi diferite, adesea obiceiurile cotidiene sunt mai asemanatoare decat ne-am putea imagina, punandu-se astfel accentul nu doar pe diferente ci si pe analogii.
Ar fi frumoasa integrarea imaginatiei si povestirea orala cu activitati practice cum ar fi punerea in practica a povestirilor si pregatirea mancarurilor tipice.
(di Barbara Angelucci - Traduzione di Dinca Ionela Adriana - del 2010-03-09) articolo visto 1679 volte